Luat în brațe în public

Aseară,  pentru prima dată m-am simțit mică, mică de tot. Niciodată pînă atunci nu am crezut astfel, deși am 1,55cm. J

Mă întorceam de la serviciu. În maxi-taxi a urcat un tînăr. Mai bine zis, a fost ajutat să urce. Era o persoana cu dizabilități. Foarte greu se putea deplasa. Abia își putea ținea echilibrul. Avea și un baston. 

S-a așezat lîngă mine. A vorbit la telefon, informind pe cineva, că în 10 minute va ajunge la destinație. Apoi a rugat conducătorul să oprească la Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt. Am rămas frapată cît de frumos, cît de clar și corect vorbea, deși fiecare cuvînt îl rostea cu greutate. Stateam lîngă el și mă simțeam invizibilă, neputincioasă. Îmi curgeau lacrimile. Nu știu de ce am reacționat atît de profund...

Ajuns la stație a încercat să coboare, însă nu putea. Atunci, a fost luat în brațe de către un bărbat. Am zîmbit. Era un gest atît de simplu. Atît de onest și firesc.

Le-am mulțumit în sinea mea ambelor persoane. Una mi-a oferit o lecție de viață. Alta mi-a demonstrat că nu e deloc greu să fii om. A fi om, într-adevăr e lucru mare!
Sursa foto: www.google.com