duminică, 28 februarie 2016

Iubirea nu se scarpină cu limba


Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc- Bla, bla, bla… Vorbe goale!
Iubirea nu se mănîncă. Iubirea nu se scarpină cu limba. Iubirea nu se discută cu oricine. Iubirea nu e o strategie spre succes.

"Iubirea nu e tîrg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!" (Liviu Rebreanu).
 Ia zi: ai avut vreodată un iubit, care te rodea la cap cu zeci de mesaje zilnic, că te iubește? Te alinta ca pe o prințesă. Apoi, hop! O mică problemă în care trebuie să aleagă calea mai ușoara sau TU… Ai ghicit răspunsul?  Nu, sigur că nu te-a ales pe tine, prostuțo!))) A zburat pasărea și s-a înecat iubirea lui la fundul oceanului. Poți înota? Bine, hai dă-i drumul! Înoată. Poate reușești să te îneci mai repede. Dar nu uita să te întrebi: el merită? Iubițelul tău, nu și-a găsit între timp o sirenă acolo la fund?
Sau, poți alege altă cale:
 Fii tu sirena. Fii sirena pe care el a pierdut-o. Sirena magnifică ce nu îi mai aparține. Sirena care își continuă existența chiar și pe uscat. Cea, care nu mai are nevoie de bule de apă "chioară".
Un " te iubesc " spus la timp și persoanei potrivite, schimbă destine. Iar oamenii se despart în fiecare zi. Toți avem iubiri: nebunatice, iubiri banale, iubiri înflăcărate, iubiri dureroase... Oamenii renunță unii la alții peste tot în lume și e firesc. Nu pentru că el e tîmpit sau tu o scorpie. Pur și simplu, așa se întîmplă uneori, că sunteți de pe două insule diferite și vă desparte apa. Și barca voastră plină de nebunii a naufragiat din senin ori, fiind ajutată de unul dintre voi sau chiar de ambii. Iar apa are și ea capriciile sale; valurile-i mai blînde sau mai nebunatice. Așa că, omul singur își alege valurile vieții. Sau tu crezi că, destinul le face pe toate în locul nostru?
Sursa foto: www.google.com


Un comentariu: