marți, 23 februarie 2016

Fericirea nu e doar cuvînt


Fericirea se împarte la doi? Hm. Poate. Totuși, eu cred că, fericirea nu e doar un cuvînt sau o înghețată păpată vara pe arșiță cu un coleg. J
 Fericirea e o înglobare a tuturor evenimentelor, trăirilor, cu care te confrunți pe parcursul vieții. Care îți redau sentimente pozitive, care te răscolesc plăcut.
 Pînă nu demult o țineam într-una și foarte sigur, că nu am fost niciodată fericită cu adevărat.  Pentru mine trăirea aceasta interioară pe nume "fericire", înseamnă foarte mult! Acum, însă, îmi e atît de rușine că am considerat așa.
 - Am o nepoțică, pe care o iubesc mai mult decît orice pe lume. Ea, un omuleț de 3,5 kg, (acum patru anișori și jumătate), a schimbat total viața întregii familii. Copiii sunt tot ce avem mai scump în toată viața noastră. Nimic nu te minghîie și îți umple sufletul de alinare mai mult ca atunci, cînd ajungi seara acasă după o zi încărcată și nu prea reușită, decît zîmbetul copilașilor. Îți aleargă înainte cu doi ochișori negri, zîmbitor. Apoi îți perchiziționează geanta și te întreabă: “Lelea, tu ce mi-ai cumpărat gustos și frumos?” :) 
- Sunt sănătoasă. Am familie, prieteni, casă.
- Dimineața simt căldura soarelui.
- Trăiesc într-o țărișoară, deși, cu o mulțime de probleme, totuși, are roade bogate, gustoase, oameni harnici și talentați.
- Am servici. Am reusit să îmi fac studiile, pe cînd alții doar visează la asta.
 Oare pot spune eu, că nu am totul pentru a fi fericită? Cred că problema, de fapt suntem noi, oamenii, fiindcă nu știm să prețuim și să respectăm ceea avem.
Suntem mereu în goană după mai mult, deși pentru a fi fericit, omul are nevoie de atît de puțin...
 Săptămîna trecută stăteam la geam. Ador să privesc lumea printr-un dreptunghi de sticlă. Eram la etajul cinci. Jos, sunt urnele pentru deșeuri. Un boschetar căuta hrană. Nu cred, că pot reda exact imaginea dată văzută de la înălțime.
Sunt momente, care durează chîteva clipe, dar urma pe care o lasă în interior, te zghirîie toată viața.
Întotdeauna am invidiat oamenii care trăiesc în Africa, de exemplu. Duc un mod de viață aproape primitiv. Viețuiesc în colibe. Nu au apă potabilă. Nu au medicamente. Îndură foame zile la rînd și multe, multe alte greutăți. Acești oameni, totuși, știu să zîmbească extraordinar de frumos și sincer!
Ce nu avem NOI? Ce ne oprește pe NOI să întîmpinăm vecinul cu : “Bună dimineața. Cum o mai duci?”  
Noi avem totul! Putem totul! Și încet-încet distrugem acest tot.
 Fericirea se împarte la doi? Oare fericirea poate fi împărțită? De ce să nu o înmulțim?
Sursa foto: www.google.com


2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut. :) Curind voi publica un articol pe aceasta tema si vei afla raspunsul si părerile mele, la această temă! :)

      Ștergere