Moldoveanul și Scaunul lui: la cap sau...

Nu e despre cele ”12 scaune” ale lui Ilf și Petrov!

Zilnic fac naveta: Chișinău-„Acasă”. Și, da, sunt de acord că, circularea cu transportul public e interesantă și uneori chiar extrem de amuzantă: mai asculți bancuri de la radio, conducător, oameni; te mai calcă cineva pe picioare, pe cap; îți mai zboară cîte un nasture; mai respiri toate mirosurile de pe lume și nici nu sesizezi cînd ți-a venit rîndul să cobori. 

Însă, pe lîngă asta, ne ciocnim permanent de roadele educației, mentalității moldovenești: „Omul și Scaunul lui.” Ceea ce, nu văd în transportul urban practic deloc, văd în cel interurban: ruta 130 (Chișinău-Vadul-lui-Vodă). Aseară chiar am numărat: din cele 18 scaune din maxi-taxi, 5 erau ocupate de femei, iar restul, de cine credeți? Bărbați? Nu! De 13 Flăcăi ca florile, toți unul ca unul! 

Și, dacă mai urcă vreo doamnă, sărmana, în vîrstă și le mai dă în obraz, păi, replica nu se lasă mult așteptată: 
-„Da și, eu îs mai sănătos? Tătî zîua am cărat biton șî mă doare schinaria!”

Iată așa, dragi mame, bunici, iubite! Dacă vreți scaune în „marșutcă”, apoi luați și munciți la „stroică”!

„Omul este rodul educației pe care o primește.” (Claude Adrien Helvetius)